Apostilarea si legalizarea documentelor

Incepand cu 16 martie 2001, Romania a aderat la Conventia de la Haga din 5 Octombrie 1961, Conventie privind suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine.
Apostilarea consta in aplicarea unei stampile (apostila de la Haga) pe documente pentru a le autentifica / legaliza international. Apostila se aplica in toate statele membre ale Conventiei de la Haga, direct pe actul de legalizat, fie pe o prelungire a acestuia.
Pentru recunoasterea internationala, documentele de stare civila, dupa ce li se aplica apostila de catre Institutia Prefectului, se traduc in limba tarii de destinatie de catre un traducator autorizat, inclusiv apostila, dupa care se legalizeaza de catre un notar public, iar in final traducerea legalizata se supralegalizeaza cu apostila de catre Camera Notarilor Publici (Incepând cu data de 29 noiembrie 2010, după intrarea în vigoare a Legii nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor).

Apostilarea traducerii consta in aplicarea unei apostile pe traducere, de data aceasta de catre Camera Notarilor Publici.

Actele pe care se poate aplica apostila de la Haga de catre Prefectura judetului unde solicitantul isi are domiciliul sau unde au fost emise documentele sunt:
  • certificate de nastere, in original, emise dupa 1996;
  • certificate de casatorie, in original, emise dupa 1996;
  • certificate de deces, in original, emise dupa 1996.
    (Nota: actele de stare civila emise inainte de 1996 trebuie schimbate cu altele noi. Schimbarea se face la oficiile care le-au eliberat pe cele vechi.)
  • certificate de cazier judiciar, in original, eliberate cu cel mult 3 luni in urma, de Sectia de politie in care domiciliaza solicitantul sau de Inspectoratul General de Politie;
  • adeverinte prin care se atesta domiciliul si cetatenia persoanei, in original, eliberate de Ministerul Administratiei si Internelor – Directia Generala de evidenta Informatizata a Persoanei – din Bucuresti, str. Obcina Mare nr. 2, sector 6, telefon : 021.413.54.42;
  • actele de studii, in original. Actele trebuie vizate in prealabil la Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului – Centrul National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor – Bucuresti (http://www.cnred.edu.ro);
  • adeverinte medicale, in original, vizate in prealabil la Ministerul Sanatatii – Bucuresti, str. Ministerului nr. 1-3, sector 1, telefon : 021.313.75.01;
  • certificate de botez/cununie, in original, vizate in prealabil la Ministerul Culturii si Cultelor – Secretariatul de Stat pentru Culte, str. Nicolae Filipescu nr. 40, telefon : 021.211.81.16;
  • adeverinte prin care se atesta vechimea in munca, vizate in prealabil de Casa Nationala de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale din cadrul, str. George Vanca nr. 9;
  • adeverinte de calificare in diferite meserii, in original, vizate in prealabil de Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei – Directia Generala Forta de Munca – str. Dem I. Dobrescu nr. 2B, sector 1, telefon : 021.312.13.17;
  • certificate de origine a marfurilor, vizate in prealabil de Camera de comert si Industrie a Romaniei din Bucuresti, B-dul Octavian Goga nr.2, sector 3;
  • facturi comerciale, vizate in prealabil de Camera de comert si Industrie a Romaniei din Bucuresti, B-dul Octavian Goga nr. 2, sector 3, telefon: 021.322.95.35 sau 021.322.95.35.39.


Actele pe care se poate aplica apostila de la Haga de catre Camera Notarilor Publici sunt actele emise de catre notarii publici care apartin de respectiva Camera a Notarilor Publici, de ex: traduceri legalízate, procuri, declaratii, contracte de comodat, copii legalízate, diverse documente care au fost autentificate de catre un notar public.

La tribunal se pot apostila : hotarari judecatoresti , acte originale emise de catre un executor judecatoresc, acte in original emise de Registrul Comertului.

Lista tarilor in care NU este necesara apostila:

Există o listă de state cu care România a încheiat convenții, tratate sau acorduri privind asistența juridică în materie civilă, care prevăd scutirea de orice legalizare.

Astfel, actele cu conţinut juridic (inclusiv actele de studii) care urmează să fie utilizate în statele din această categorie (SAU au fost emise de instituţii publice din statele din această listă), NU necesită nici să fie supralegalizate la Ministerul Afacerilor Externe sau la ambasade, nici să fie aposilate la autorităţile competente. Aşadar, pot fi utilizate în ţara respectivă (respectiv, în România) imediat după ce au fost traduse şi legalizate, actele emise de autorităţi din următoarele state:

Albania Coreea de Nord Mongolia Serbia
Austria Croaţia Muntenegru Slovacia
Bosnia şi Herţegovina Cuba Moldova, Republica Slovenia
Bulgaria Franţa Polonia Ucraina
Cehia Macedonia de Nord Rusia (Federaţia Rusă) Ungaria

Toate celelalte state necesită fie aplicarea Apostilei de la Haga la autorităţile competente, fie necesită cel puţin o dublă dacă nu chiar o triplă Supralegalizare (în locul mai simplei proceduri de aplicare a Apostilei), dupa caz.